- La nivelul judeţului CLUJ, pentru recensământul de probă au fost selectate aproximativ 1330 de locuinţe din UAT-urile CLUJ-NAPOCA şi FELEACU.
- Informații privind eșantionul selectat din fiecare localitate, pentru recensământul de probă, sunt disponibile pe site-ul Direcției Județene de Statistică Cluj: https://cluj.insse.ro/
- Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eșantion, indiferent de cetățenie, care au reședința obișnuită pe teritoriul României.
- 10-16 martie 2021: persoanele cuprinse în eșantion se vor autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare.
- 22-31 martie 2021: cei care nu s-au putut autorecenza vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului față-în-față.
Recensământul de probă are trei etape:
- Etapa 1: până în 9 martie a.c.- pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative și precompletarea chestionarelor individuale
- Etapa 2: 10 – 16 martie 2021 – etapa de AUTORECENZARE – La nivel național, județul #Cluj s-a clasat pe locul I, având cel mai mare număr de persoane autorecenzate din total-eșantion.
- Etapa 3: 22 – 31 martie 2021 – deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față-în-față în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua autorecenzarea.
Persoanele care nu s-au autorecenzat, în ultimele zece zile din luna martie (22-31 martie 2021), vor primi vizita unui recenzor la reședinţa lor obişnuită, pentru completarea chestionarului prin metoda interviului față-în-față. Recenzorul, angajat de Direcția Judeţeană de Statistică Cluj, se va legitima corespunzător și va pune la dispoziția cetăţenilor documente care să îi ateste calitatea.
Pentru buna desfășurare a acestei activități, în data de 18.03.2021, în Sala Mare a Instituției Prefectului Județului Cluj s-a desfășurat instruirea personalului de recensământ, organizată de reprezentanții DJS Cluj.
În conformitate cu legislația în vigoare, informațiile furnizate au caracter STRICT CONFIDENŢIAL, vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel.