INNA, show de senzație pe main stage la Untold – românca ce a ridicat stadionul în picioare

0
2120

Atmosferă incendiară la Untold, pe stadionul Cluj Arena, unde INNA a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai iubite artiste ale momentului. Main stage-ul a fost arhiplin, fanii români și străini venind în număr uriaș să o vadă pe artista care face furori în topurile internaționale.

Energia ei a concurat serios cu seturile electrizante ale lui Post Malone și Armin van Buuren, două dintre marile nume ale festivalului. Publicul a cântat, a dansat și a aplaudat minute în șir, dovadă că INNA nu doar ține pasul cu giganții scenei, ci poate fi un adevărat cap de afiș.

Nu doar INNA a făcut senzație în această seară – Irina Rimes a oferit un spectacol plin de culoare și emoție pe același main stage, confirmând încă o dată că România are artiști capabili să impresioneze publicul de festival de talie internațională.

O româncă headliner la Untold? Da, se poate! INNA a demonstrat că talentul, munca și conexiunea cu publicul pot transforma o seară obișnuită într-o experiență memorabilă pentru zeci de mii de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here