Untold Festival și-a deschis portile si în 2019 în Cluj-Napoca, în perioada 1-4 August

0
252

An de an, festivalul UNTOLD este unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa. La cea de-a cincea ediţie a festivalului, peste 372.000 de participanţi veniţi din întreaga lume au trăit emoții incredibile și experiențe unice în tărâmul UNTOLD, alături de cei mai renumiți artişti internaţionali.

Editia Untold 2019 a fost o ediție aniversară în care s-a sărbătorit 5 ani de Untold Festival.

Festivalul s-a ridicat cu adevărat la nivelul așteptărilor, atât în ceea ce privește line-up-ul, cât și decorul, activitățile, show-ul de la main stage și desigur organizarea.

Ca în fiecare an lineu-up a garantat spectacolul și atsmosfera cu care am fost obisnuiti în celelalte patru ediții.

Printre artiștii care au luat parte la eveniment au fost: Martin GarrixDavid GuettaBastilleJames Arthur, Dimitri Vegas & Like Mike, Timmy Trumpet, Boris Brejcha, Steve Aoki, Busta Rhymes, Tinie TempahSolomunFedde le GrandThe AvenerKungsNicky Romero sau Tale of Us.

Deschiderea festivalului a fost marcată de un superb foc de artificii, iar distracția din prima zi a fost intreținută de artiști renumiți precum: Tove Lo, James Arthur, TUJAMO, W&W, Dimitri Vegas & Like Mike,3 Are Legend, Steve Aoki.

Cea dea doua zi de festival a bucurat fanii cu artiști precum: Busta Rhymes, Timmy Trumpet, Armin Van Buuren, Solomun, Nane, Darai Lama, TIMUJIN și mulți alții.

In a treia zi, chiar dacă au petrecut până în zori, cei prezenţi la festival s-au întors pentru a o lua de la capăt cu distracţia alături de artiștii mult așteptați: Bastille, Don Diablo, Fedde Le Grand, ATB, Adrian Eftimie & Optick.

În ultima zi, fanii au avut ocazia să îi vadă pe: Tinnie Tempah, David Guetta, Martin Garrix și bineînțeles pe unul dintre cei mai așteptați artiști ai acestei ediții, cântărețul britanic, Robbie Williams.

Super-starul le-a oferit zecilor de mii de fani un show live incredibil, iar timp de mai bine de o oră și jumătate i-a purtat prin hituri atât de cunoscute tuturor. Producția a fost una impresionantă, cu zeci de instrumentiști, dansatori, backing-vocals, costume și decorațiuni. Una din surprizele serii a fost momentul când Robbie Williams l-a invitat pe scenă pe tatăl, alături de care a interpretat o melodie. Profund impresionat de publicul festivalului, artistul britanic, a îngenuncheat pe scenă, mulțumind oamenilor prezenți, pentru energia transmisă. La finele show-ului, fanii nu s-au putut despărți de artist și i-au aclamat numele minute în șir, așa că artistul a revenit pe scenă și a interpretat legendara “My Way”, a lui Frank Sinatra.

UNTOLD 2019 fost o ediție aniversară, așteptată cu emoție și curiozitate de cei care au ajuns pentru prima dată în acest tărâm fantastic, dar și pentru cei care au venit în Cluj-Napoca pentru al cincilea an la rând: zâmbete și culoare, energia pozitivă, revederea cu vechii prieteni, momentul în care s-au legat noi prietenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here