”Zâmbete și bucurie în Ajunul Crăciunului” pentru copiii din Băbuțiu, comuna Vultureni

1
1186

,
Ioan Vîrva – inițiatorul evenimentuluiFamilia Vîrva împreună cu câțiva clujeni organizează un eveniment caritabil, numit ”Zâmbete şi bucurie în Ajunul Crăciunului”.

Scopul acestui eveniment este de a aduce, în Ajunul Crăciunului, zâmbete pe chipurile copiilor din localitatea Băbuțiu, comuna Vultureni, judetul Cluj și bucurie participanților.

Seria momentelor speciale de Crăciun au început în anul 2001, când domnul Ioan Vîrva, din dorința de a vedea cât mai mulți copii fericiți în pragul sărbătorilor de iarnă, a inițiat o campanie caritabilă pentru copiii din satul natal. La început, copiii de la Școala Primară Băbuțiu primeau cadourile pregătite în săptămâna dinaintea Crăciunului, iar din 2004 până în prezent, se organizează, în seara de Ajun, un colind, în jurul bradului împodobit din curtea casei familiei Vîrva. Colind la care participă toți copiii din localitate, însoțiți de părinți sau rude apropiate.

Din 2017 acest eveniment se numește ”Zâmbete şi bucurie în Ajunul Crăciunului”.

”Am ales acest nume deoarece, în Ajun de Crăciun, zâmbetul trebuie să fie prezent pe chipurile copiilor, iar noi, adulții, să regăsim bucuria sărbătorii magice a Crăciunului, prin ei.

De asemenea, dorim, transmiterea obiceiurilor și tradițiilor din generatie în generație și încurajarea copiilor de a merge la colindat” ne-a declarat Silviu Vîrva, organizatorul și coordonatorul inițiativei.

Anul acesta cadourile vor fi acordate copiilor în 24 decembrie, ora 18:00, în cadrul colindului organizat în jurul bradului la familia Vîrva.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here